Infectiile urinare

Ce sunt infectiile urinare, cum apar, de cine sunt produse, cauzele, cum se pune diagnosticul, cum le tratam - in acest articol vom raspunde la toate aceste intrebari pe care cred ca vi le-ati pus si singure daca v-ati confruntat vreodata cu o asemenea situatie.

Ce sunt infectiile urinare?
Sunt afectiuni inflamatorii produse de diferite microorganisme care ajung la nivelul aparatului urinar, unde se multiplica si determina in timp modificari in functionarea normala a rinichilor si a cailor urinare.

Pot fi boli recidivante - ele revin periodic pe parcursul vietii, desi putem sa le tratam foarte corect la un moment dat si sa scapam de infectie.

Infectiile urinare, daca mai sunt depistate ulterior, de fiecare data trebuie sa fie privite cu toata seriozitatea si tratate corespunzator.

Infectiile urinare se intalnesc la nivelul:
- aparatului urinar inferior: uretra (infectia se numeste uretrita),vezica urinara (cistita)
- aparatului urinar superior: uretere, rinichi (infectiile sunt numite nefrite, cu variantele pielonefrita, glomerulonefrita)

Mai exista si alte boli la nivelul aparatului urinar superior caracterizate prin procese infectioase cum ar fi: pionefrita, pionefroza, care apar ca si complicatii ale infectiilor urinare.

Cum apar infectiile urinare?

Pentru inceput este important sa precizam ca infectiile urinare in adolescenta si la varsta adulta apar mai frecvent la femei. Barbatii pot fi si ei expusi la asemenea infectii, mai frecvent in copilarie (nou-nascuti, copii mici) sau varstnici, de obicei daca se asociaza cu malformatii renale, cu modificari anatomice la nivelul aparatului urinar sau cu manevre medico-chirurgicale care pot determina infectarea prin instrumentar (de genul cateterismului vezical).

Femeile pot face in mod frecvent infectii urinare si fara a avea malformatii sau alte probleme renale. Si asta pentru ca uretra la femei este foarte scurta fata de cea a barbatilor. De asemenea, la femei orificiul uretral se afla in vecinatatea orificiului vaginal si a celui anal, asa ca prezenta bacteriilor si a fungilor in aceste zone face posibila trecerea microorganismelor in uretra. Uneori aceste treceri se pot realiza chiar foarte usor, mai ales ca unele bacterii poseda mobilitate (se pot deplasa, cum este Proteus.

Agentii patogeni (de exemplu: bacterii, fungi) pot patrunde in tractul urinar :
- pe cale ascendenta: din uretra in vezica urinara (prin existenta unui reflux uretro-vezical chiar in conditii fiziologice sau in timpul actului sexual); din vezica urinara, prin ureter pe cale ascendenta pana in rinichi;
- pe cale sangvina: germenii patogeni pot patrunde in sange de la un alt focar de infectie din organism si ajung in rinichi, unde pot determina o infectie (prin rinichi trec in fiecare minut aproximativ 1,2 litri de sange la un debit cardiac normal / pe minut / de 5 litri. Rezulta ca aproximativ 24% din debitul cardiac ajunge in rinichi, organe cu o irigatie sangvina foarte abundenta).
- pe cale directa: prin instrumentar urologic, prin cateterism uretro-vezical, chiar si in conditiile sterilizarii riguroase ale materialelor folosite.

Cine produce infectiile urinare? 
Agentii patogeni cei mai intalniti in infectiile urinare sunt de obicei bacterii de tipul bacililor enterici (bacterii care exista in mod normal in tractul intestinal al omului si animalelor, deci se gasesc in materiile fecale, cu raspandire larga in natura, pe sol).
Iata cateva exemple de asemenea bacterii : Escherichia Coli, Proteus, Klebsiella, Pseudomonas ( denumita si Piocianic).

Alti agenti patogeni care pot produce infectii urinare: streptococi- enterococi, stafilococi, levuri-candida.

Care sunt cauzele aparitiei infectiilor urinare?
Dupa cum am mentionat anterior, faptul ca uretra la femei este scurta si se afla in vecinatatea vaginului si a orificiului anal, este deja o cauza favorizanta.
In situatii de colita, constipatie cronica, afectiuni biliare - infectiile urinare sunt favorizate.

Alte situatii care favorizeaza aparitia frecventa a infectiilor urinare:
- litiaza renala ( calculii)
- tulburari in evacuarea urinei: spasme, staza urinara intalnita si in sarcina, obstacole pe traiectul cailor urinare (exemplu: compresiile tumorale pe uretere)
- refluxurile uretro-vezical si vezico-ureteral
- infectii genitale

Cum se pune diagnosticul de infectie urinara?

Desi exista manifestari ale bolii (simptome, semne) care conduc diagnosticul medicului spre infectie urinara, este necesara stabilirea exacta a germenului care a produs infectia prin teste de laborator (urocultura daca este pozitiva se face antibiograma, se stabileste la ce antibiotic este sensibila bacteria)

Investigatii suplimentare sunt necesare pentru pacientii cu infectii repetate pentru a se stabili cauza care determina aparitia frecventa a infectiilor (de exemplu: radiografia renala simpla, ecografia renala, urografia, etc)

Manifestarile infectiilor urinare difera in functie de localizarea infectiei, dar in general pot sa va dau cateva repere. Daca pe unele le regasiti in starea dumneavoastra, nu ezitati si mergeti la medic unde va fi pus diagnosticul corect, absolut necesar pentru initierea tratamentului.
Aceste repere sunt : nevoia frecventa de a urina, desi vezica poate sa fi fost golita recent, usturimi, dureri in momentul mictiunii, urina tulbure, uneori chiar urina cu sange, frisoane, uneori febra, dureri lombare, stare generala alterata. Se pot asocia greturi, varsaturi.

Ce se intampla daca nu mergem la medic, nu facem analize si nu ne tratam corect?
Pot aparea complicatii, unele dintre ele foarte grave : cronicizari, abcese renale, infectii generalizate, cu o evolutie care poate merge pana la insuficienta renala si compromiterea definitiva a functiei renale.

Cum tratam infectiile urinare?
In toate situatiile, prezentarea la medic si efectuarea analizelor de urina si chiar de sange sunt obligatorii.

In infectiile urinare de tipul cistitelor necomplicate, pe langa tratamentul medicamentos indicat de doctor, simpla hidratare, crestere a diurezei ajuta la eliminarea prin urina a bacteriilor si grabeste vindecarea.

Odata cu depistarea exacta a agentului infectios care a produs imbolnavirea, tratamentul se face conform rezultatelor antibiogramei care indica sensibilitatea germenului.

Avortul spontan: 4 factori de risc

Avortul spontan este unul dintre necazurile care pot fi preîntâmpinate. Totodată, pierderea unei sarcini este, aproape întotdeauna, atât pentru mamă, cât şi pentru restul familiei, o traumatizantă încercare a vieţii. Pentru evitarea unui asemenea nefericit eveniment, un ajutor de preţ îl oferă cunoaşterea problemelor din pricina cărora fătul poate fi expulzat prematur din uter. 

Semnele cele mai frecvente ce avertizează asupra pericolului de avort sunt durerile, dispariţia semnelor de sarcină, urmate de hemoragii vaginale (la început în cantitate mică, apoi abundente, cu cheaguri), pierderea de lichid amniotic sau declanşarea unor contracţii uterine dureroase, ritmice şi regulate, de tipul celor provocate de către naştere.

Indiferent care ar fi forma sub care debutează avortul spontan, gravida trebuie să intre în alertă chiar de la primele simptome şi să nu întârzie deloc prezentarea la medic. Astfel, viaţa fătului poate fi salvată şi multe viitoare probleme de sănătate ale mamei pot fi evitate.

Bolile infecţioase, o primejdie pentru sarcină

În timpul sarcinii, bolile infecţioase cu febră pe care le suferă gravida pot provoca moartea fetusului şi eliminarea lui din uter. Cele mai periculoase afecţiuni, din această perspectivă, sunt rubeola, Chlamydia, listerioza, sifilisul, infecţia herpetică în primul trimestru al sarcinii sau toxoplasmoza. Formele de tuberculoză extra-pulmonară cu localizare osteo-articulară, cu extinderea bolii la nivelul muşchiului psoas şi coloanei vertebrale, este invalidantă la gravide şi câteodată chiar letală. Atunci când tuberculoza este contactată sau reactivată în timpul sarcinii, ea lasă urme adânci, cu afectarea infecţioasă a structurii osoase la nivelul articulaţiilor mari. Din nefericire,  într-un astfel de caz, terapia medicamentoasă şi cea chirurgicală nu sunt compatibile cu sarcina.

Anomaliile structurale sau hormonale!

Anomaliile şi bolile aparatului genital feminin, cum ar fi endometrita, fibromul uterin, modificările congenitale ale uterului sau cele dobândite în urma anterioarelor chiuretaje, tumorile ovarelor sau trompelor uterine şi incontinenţa cervicală (ce provoacă dilatarea colului uterin), pot fi cauze de avort spontan. Cât priveşte sănătatea glandelor endocrine, cauzele cele mai frecvente ale pierderii sarcinii în primele luni sunt dezechilibrele hormonale, provocate de un deficit de progesteron, de secreţia excesivă de hormoni masculini, de problemele tiroidei sau de diabetul zaharat netratat. 

Tratamente medicamentoase inadecvate

Medicaţia extrem de agresivă folosită în timpul perioadelor acute ale poliartritei reumatoide este contraindicată în sarcină. Din alt punct de vedere, gravele deformări osoase apărute, mai ales în zona bazinului şi a coloanei vertebrale, reprezintă un risc pentru ducerea unei sarcini la bun sfârşit. 

Rarefierea substanţei minerale osoase, numită şi osteomalacie, poate cauza dificultăţi gravidelor. Pe parcursul sarcinii se poate produce depleţia de vitamina D la nivel osos, care determină deterioarea oaselor şi apariţia fracturilor, mai ales că, la gravide, greutatea corpului sporeşte de la lună la lună. Consumul dublu de nutrienţi, al mamei şi al fătului, diminuează rezervele de calciu şi vitamina D. Din acest motiv, este recomandat consumul de alimente bogate în calciu, mineral ce asigură osului o structură rezistentă. Viitoarele mame care au obiceiuri alimentare vegane (caracterizate de lipsa oricărui produs de origine animală) îşi vor anunţa medicul, pentru a realiza o prevenţie eficientă a carenţelor.

Formele uşoare ale poliomielitei, când apar doar deformări ale structurii osoase la nivelul extremităţiilor picioarelor sau la nivelul coloanei vertebrale, sunt cele mai fericite cazuri, în care naşterea se poate realiza prin cezariană. Însă, cazurile grave ale poliomielitei impun contraindicaţia sarcinii şi naşterii, datorită unor complicaţii precum cifoscoliozele, scurtarea membrelor, paralizii, îngustări şi prăbuşiri ale pelvisului. O problemă în graviditate o constituie şi boala oaselor de sticlă. Numită şi osteogeneză imperfectă, ea apare datorită unor anomalii de structură a colagenului din oase, care cauzează fracturi ce apar chiar de la primii paşi. Este subînţeles că o sarcină afectează şi mai mult structura oricum fragilă a oaselor persoanei afectate. Pe de altă parte, fracturile vertebrale sau pelviene, frecvente la gravidele obeze pot ridica semne de întrebare asupra posibilităţii păstrării sarcinii.

Traumatismele, patologia cronică, vârsta şi substanţele nocive

Factorii traumatici, precum loviturile abdominale, călătoriile cu un mijloc de transport pe un drum accidentat sau chiar raporturile sexuale în exces pot să determine pierderea sarcinii. Odată cu înaintarea în etate scade şi capacitatea femeii de a păstra sarcina, astfel că, la femeile în vârstă de peste 40 de ani, circa un sfert dintre sarcini se finalizează prin avort. Bolile renale cronice, hipertensiunea arterială, anemiile severe, carenţele proteice sau vitaminice sau lipsurile de acid folic pot face dificilă continuarea unei sarcini până la capăt. Obiceiuri precum consumul de alcool, fumatul, consumul de stupefiante pot să cauzeze moartea fătului sau o declanşare prematură a contracţiilor uterine.